“E vara, e soare, e mare si… fetite goale” , iar de aici completati textul ca nu e deloc greu. Ma numar printre fericitii romani ce au mai apucat sa vada si anul acesta marea si nu pentru ca distanta e o problema, ci pentru ca a vizita litoralul romanesc a devenit un lux. Am vazut pe sezlongul vecin , oameni ce au strans un an intreg la saltea sau la ciorap , banut cu banut tocmai pentru ca spiritul nationalist inca mai exista ici, colo. S-au gandit ca mai bine cheltuiesc economiile in spatiul acesta mirific, decat sa dea strainilor sau mai “bine dezvoltatilor” nostri vecini. As zice ca totul pana aici este admirabil. Dar, din pacate, am vazut si reversul, adica “raspunsul” comerciantilor… Serviciile oferite in sictir… tipic noua, limbajul elevat de mahala pe care-l cultivam din generatie in generatie cu grija si dragoste, respectul inexistent pentru cei ce inca mai cred in Romania. O Romanie ce inca se lupta sa mai stea pe harta lumii, dar a carui spirit , moare la fiecare respiratie urat mirositoare imbuibata de saracia ce vine, culmea, tot din interiorul nostru.
Tot la sezlongul de langa mine uitandu-ma curioasa, am vazut familie modesta, cu ceva respect la pachet luat de acasa, avand in dotare cativa copilasi zgomotosi si multa fericire ca sunt sanatosi si impreuna in vacanta. Imaginea nu impresiona deloc pe vanzatorii de iluzii. Acestia nu conteneau in a se intrece in minciuni de marketing pentru a-si vinde marfa proasta si deloc ieftina , netinand cont de scrupule si alte sentimentalisme ce candva alcatuiau spiritul pur romanesc.
Mi-a fost dat totusi sa-mi clatesc ochii si mintea cu imagini salvatoare . Pe aceeasi plaja, la aceeasi mare, am dat peste un grup de francezi, 30 la numar, care in marea lor marinimie si educatie , au platit unui grup roman , tot in numar de 30, alcatuit din tineri amarati si cocosati de grijile zilei de maine, venirea in vacanta pentru o saptamana. E drept ca diferentele intre natiuni se vedeau de la o posta, insa cu admiratie am privit cum romanii erau integrati usor in grupul francez fara ca acestia sa tina cont de culoare, de miros sau de firma hainelor. Pe buzele mele a iesit inevitabila intrebare: astia cum pot, mah? cum? Da! Pot! Dar pentru aceasta putinta s-au luptat in mod real cu vicleniile si tentatiile sortii, iar marsavii si nelegiuitii n-au avut ce cauta la conducerea acestora.
I-am tot urmarit si m-am tot minunat. Intr-o vreme chiar ajunsesem sa ma intreb daca nu cumva se ratacisera pe litoralul romanesc pt ca un grup asa grozav nu avea cum sa vina din proprie initiativa-n mizeria noastra. Mi-am zis pana la urma ca legende precum Dracula si Nadia Comaneci inca mai atrag naivii, iar “halta” litoral era doar asa de “bien venue”.
Cu ce gust am plecat? Dulce-amarui, vorba cantaretei Nico… Cu un ochi am ras, cu celalalt am plans si mi-am promis ca uite asa de’a dracu ce sunt, la anu’ tot mai vin! Macar sa-i mai vad pe francezi si sa admir simplitatea tinerilor romani ce n-au avut norocul sa se nasca in alta parte!
Popularity: 41% [?]
